Ideea de a capta lumină solară în spațiu și a o trimite pe Pământ sub formă de electricitate a trecut, în ultimii ani, din zona science-fiction în planurile strategice ale marilor agenții spațiale. Un nou val de studii și teste în orbită readuce space-based solar power (SBSP) în atenția decidenților din UE: un studiu coordonat de King’s College London arată că, dacă ar deveni comercială până la mijlocul secolului, tehnologia ar putea reduce nevoia Europei de regenerabile terestre cu până la 80% și ar scădea costurile totale ale sistemului energetic cu 7–15%, diminuând totodată cererea de baterii pentru echilibrare cu peste două treimi. Concluziile au fost popularizate de The Guardian și detaliate într-un articol științific publicat în Joule.

Ce este, de fapt, energia solară din spațiu?

Pe scurt, SBSP presupune sateliți cu panouri fotovoltaice în orbite unde soarele „nu apune”, care convertesc energia în microunde (sau laser) și o „trimit” către Pământ. La sol, un câmp de antene (o rectennă) reconvertește semnalul în curent electric ce poate intra în rețea. Avantajul major: producție aproape continuă, independentă de nori și de ciclul zi-noapte, ceea ce oferă un factor de capacitate mult peste cel al parcurilor solare terestre. Conceptul e cercetat de decenii, iar agenția spațială japoneză JAXA are o sinteză tehnică excelentă a lanțului conversiei (PV → microunde → rectennă).

De ce revine SBSP pe agenda Europei acum

1. Semnale din cercetare aplicată. În 2023–2024, proiectul Caltech SSPD-1 a demonstrat în orbită elemente cheie: transmiterea direcționată de energie între emițătoare și receptori spațiali și detectarea unui semnal livrat spre Pământ – un prim pas simbolic, dar important. Misiunea s-a încheiat cu o listă de reușite și lecții pentru următoarele generații de sateliți modulari, ultra-ușori.
2. Drumul deschis către o demonstrație asiatică. Japonia a anunțat planuri pentru un test orbital cu transmitere de energie către sol în 2025, la scară mică, dar cu miză strategică: validarea end-to-end a lanțului tehnologic.
3. Explorarea europeană prin ESA – SOLARIS. Agenția Spațială Europeană a comisionat analize cost-beneficiu (Frazer-Nash, Roland Berger) și investighează fezabilitatea tehnică și economică, cu obiectivul unui demonstrator în jurul anilor 2030, apoi trecerea la implementări scalabile în deceniul următor.
4. Modele energetice pro-SBSP. Lucrarea din Joule (King’s College London) a simulat 33 de țări și arată că, la costuri de producție comparabile cu fotovoltaicul terestru în 2050, SBSP ar înlocui o mare parte din parcurile eolian-solar planificate pe sol, scăzând investițiile în stocare sezonală și de scurtă durată.

Ce promite, concret, studiul King’s College London

• Offset masiv al regenerabilelor terestre: până la 80% din capacitatea combinată eoliană + solară planificată pentru 2050 ar putea fi înlocuită de ferme solare spațiale, dacă SBSP atinge prețuri competitive.
• Costuri de sistem mai mici: –7–15% prin reducerea curtailment-ului și a nevoii de baterii (→ –70% sau mai mult din stocarea cerută în scenariile fără SBSP).
• Integrare mai ușoară în rețea: profilul aproape plat al producției reduce presiunea pe rețele și pe echilibrarea de scurtă durată.

Autorii subliniază că viabilitatea economică depinde de progresul tehnologic (mase foarte mici per W, eficiențe ridicate, producție în masă) și de scăderea costurilor de lansare – trend plausibil, dacă reutilizarea rachetelor și constelațiile modulare evoluează în ritmul ultimului deceniu. ScienceDirect

Obiecții și riscuri: nu e „energie gratis din cer”

Cost inițial și finanțare. Chiar și cu lansări reutilizabile, primele gigawați vor cere zeci de miliarde. Evaluările independente comandate de guverne (ex. studiul Frazer-Nash pentru UK) arată că SBSP este tehnic fezabil și ar putea deveni economic acceptabil într-un scenariu de învățare accelerată, dar rămân riscuri legate de capex, complexitate operațională și guvernanță.

Siguranță și spectru. Transmiterea pe microunde necesită alocare de frecvențe, control strict al densității de putere la sol și coridoare aeriene sigure. ESA SOLARIS include explicit analiza acestor aspecte (compatibilitatea cu standardele ICNIRP, impact luminic/albedo, interferențe).

Debris și congestie orbitală. Constelațiile energetic-funcționale ar mări traficul pe orbită, necesitând space-traffic management la zi și standarde de deorbitare. Wired nota în 2023 că aceste chestiuni sunt pe lista scurtă a echipei SOLARIS (alături de costuri și randamente).

De ce contează pentru sistemele energetice europene

1) Profil 24/7, exact când există „goluri”. Fiecare sistem energetic cu pondere mare de eolian + solar terestru se lovește de aceeași problemă: seară/iarna. SBSP, fiind aproape continuu, acoperă vârfuri de seară și deficite sezoniere, reducând nevoia de centrale pe gaz pentru echilibrare.

2) Mai puțină stocare scumpă. Dacă SBSP reduce cu >70% bateriile pentru echilibrare de scurtă durată, presiunea pe lanțurile de aprovizionare (litiu, nichel) scade, iar hidrogenul rămâne axat pe echilibrarea sezonieră, unde are cel mai mult sens economic.

3) Ocupare redusă a terenului. Rectennele pot fi proiectate semitransparente (din plase conductoare), permițând utilizări duale ale terenului (agricultură, biodiversitate). Nu toate proiectele confirmă încă randamentele agri-compatibile, dar direcția de proiectare există – un potențial argument puternic în Europa, unde terenul e resursă limitată.

Ce s-a dovedit deja: din laborator în orbită

Progresele Caltech oferă dovada-concept: antene fazate MAPLE capabile să formeze și să direcționeze fasciculul, funcționând în spațiu; structură DOLCE pentru desfășurarea unei aripi solare ușoare; și electronica necesară pentru conversie și control. Echipa a încheiat prima misiune în 2024 cu „succese și lecții” – adică exact genul de iterații care scurtează drumul spre o platformă demonstrator europeană.

În paralel, Japonia pregătește un test de transmitere la sol – un „moment Wright brothers” pentru SBSP dacă reușește în condiții controlate. Succesul ar crește presiunea pentru programe similare în Europa. Space

Calendar posibil pentru Europa

• 2025–2027: finalizarea analizelor ESA, standarde de siguranță, prime comenzi pentru componente cheie; decizie politică privind demonstrația.
• până în 2030: demonstrator în orbită cu transmisie către o rectennă de test, producție la scară pilot a sateliților modulari.
• 2030–2035: prime ferme spațiale comerciale (sute de MW), co-localizate cu centre industriale sau hub-uri de hidrogen verde.
• după 2035: scări de GW dacă lanțurile industriale și costurile lansărilor o permit.

Acesta este scenariul optimist; dacă progresul tehnic sau finanțarea întârzie, 2050 rămâne orizontul cel mai realist pentru scară mare.

Ce ar însemna pentru România și Europa Central-Estică

1. Diversificare pentru iarnă. Regiunile cu sezon rece și resurse eoliene moderate ar beneficia disproporționat de profilul plat SBSP.
2. Industrie locală pe lanț. Europa își dorește conținut local pentru tehnologiile net-zero; SBSP deschide nișe noi (materiale ultraușoare, antene fazate, electronica de putere, software de control, rectenne).
3. Integrare rețele. Dacă UE finanțează hub-uri de recepție regionale (rectenne de mari dimensiuni), ar putea fi conectate în rețele transfrontaliere, reducând congestiile și costurile de echilibrare.

Realismul cifrelor „80%”

Titlurile cu „80%” vor stârni, inevitabil, scepticism. E esențial de înțeles ce spune exact modelarea: nu că în 2050 80% din consumul total de electricitate al Europei vine din spațiu, ci că SBSP ar putea înlocui până la 80% din capacitățile eolian-solar terestre necesare pentru a decarboniza sistemul – dacă costurile SBSP ajung comparabile cu cele ale PV-urilor de la sol. Este un „offset al necesarului de regenerabile terestre”, nu o promisiune că vom renunța la parcurile de pe Pământ. Oricum, mesajul este puternic: o sursă aproape continuă schimbă arhitectura sistemului și poate reduce masiv investițiile în stocare și rețea.

Ce lipsește ca să devină realitate

• Standardizare și reglementare (spectru, sănătate, mediu): ESA și statele membre trebuie să agreeze parametri comuni (densitate de putere, coridoare aeriene, reflexii).
• Lanț industrial european: dacă SBSP devine o componentă strategică, UE va dori producție în Europa (Net-Zero Industry Act – logică de autonomie).
• Finanțare de tranziție: la fel ca la eolian offshore, primele proiecte vor necesita contracte pe termen lung (CfD/PPA public-privat) și garanții de stat.
• Infrastructură la sol: amplasamente pentru rectenne, interconexiuni HVDC, centre de control și integrare cu stocarea (baterii, hidrogen).

Concluzie

Panourile solare în spațiu nu sunt o baghetă magică, dar pot deveni o piesă de bază într-un sistem energetic european dominat de surse curate. Dovada-concept din misiunile recente, planul Japoniei pentru o demonstrație la sol și analizele ESA & King’s College conturează un scenariu în care, până la 2050, SBSP reduce dependența de teren, aplatizează profilul producției, scade costurile de echilibrare și sporește securitatea energetică. Drumul de la simulări la gigawați trece, însă, prin decizii politice curajoase, alianțe industriale și o reglementare atentă. Dacă Europa își valorifică tradiția de cooperare tehnologică, „soarele din spațiu” poate deveni, din metaforă, o infrastructură care ne duce mai repede și mai sigur la net-zero.